Accidentul a avut loc pe DN 7, în zona localității arădene Conop, unde șoferul unui autoturism, în care se mai aflau șase pasageri, a pierdut controlul volanului după ce a acroșat o mașină care circula din sens opus, ulterior ciocnindu-se frontal cu un TIR tot de pe contrasens, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inpectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, George Pleșca, la locul accidentului au fost trimise autosanitare SMURD și un echipaj de descarcerare.
Medicii au găsit două femei și patru bărbați morți, aceștia fiind încarcerați în autoturismul care a ajuns sub cabina TIR-ului, iar un copil care are sub cinci ani a fost transportat la spital cu răni grave.
Victimele se aflau într-un autoturism cu numere de Mureș, care se deplasa dinspre Arad spre Deva, mașina fiind plină cu bagaje, astfel că polițiștii cred că oamenii se întorceau în țară.
Alte trei persoane, aflate în al doilea autoturism implicat, au fost rănite și au primit îngrijiri medicale.
Polițiștii cercetează împrejurările în care șoferul mașinii cu numere de Mureș, care a decedat, a provocat accidentul.
La ora transmiterii acestei știri, traficul pe DN 7 este blocat complet în zona localității Conop.